Copiii instituționalizați din vestul țării au fost provocați să descopere obiectivele turistice ale municipiului Reșița dar și să câștige Cupa ”Dorinel Munteanu” la minifotbal.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, Fundația Humanitas Pro Deo și Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin au organizat în perioada 28-29 septembrie mai multe activități în cadrul proiectului „Start în (RETRO) PERSPECTIVE” adresat copiilor cu măsură specială de protecție din patru județe.

Prima etapă a competiției, intitulată Reșița la pas și-a luat startul din curtea Centrului Speranța Reșița, fiind o provocare și o curiozitate pentru toți copiii. Potrivit acestei provocări copiii au trebuit să identifice cele 15 obiective turistice din Reșița.

A două etapă a competiție intitulată Cupa „Dorinel Munteanu” a avut că scop o serie de activități sportive pentru selectarea celor mai buni participanți prezenți din centrele de plasament din Caraș-Severin, Arad, Timiș și Hunedoara.

Sâmbătă 29 septembrie turneul de minifotbal ”Dorinel Munteanu” s-a desfășurat la baza sportivă, aflată în Parcul Siderurgistului din Reșița. Cupa „Dorinel Munteanu”, prima ediție din acest campionat a fost câștigată de echipa județului Timiș urmată de Caraș-Severin, Arad și Hunedoara.

”Toții participanții au fost mulțumiți de experiențele trăite și își doresc foarte mult că aceste competiții să se repete cât mai des” transmite DGASPC Caraș-Severin.

Foto: DGASPC CS

Articolul precedentNu se poate elibera cazierul judiciar
Articolul următorRectificare bugetară la CJ Caraș-Severin, unde se duc banii