Un număr de 40 de parlamentari USR și neafiliați au înregistrat, la Senat, un proiect de lege care obligă instituțiile centrale și locale să asigure accesul cetățenilor până la ora 20.00 în două zile lucrătoare pe săptămână dacă nu primesc documentele online.
„Autoritățile și instituțiile publice centrale și locale care au program de lucru cu publicul și nu primesc documente prin mijloace electronice de comunicare sunt obligate să asigure accesul cetățenilor până la ora 20.00 în două zile lucrătoare pe săptămână”, prevede o propunere legislativă depusă, la Senat, de 40 de parlamentari USR și neafiliați.
Potrivit inițiatorilor, proiectul are ca scop „înlesnirea accesului cetățenilor la serviciile publice” și „combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul a autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale”.
„În prezent, programul de lucru al autorităților publice centrale și locale care au program de lucru cu publicul coincide cu cel al cetățenilor. Respectiv, pentru a se prezenta la ghișeu, cetățeanul este nevoit să lipsească de la locul de muncă. Acest fapt, precum și lipsa digitalizării, fac serviciile publice greu accesibile”, se mai arată în expunerea de motive.
Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional pentru inițiativa legislativă.