Pas important către o Unitate de Primiri Urgente moderna la Spitalul Judetean din Timișoara.

În luna mai a fost semnat contractul de finanțare, în prezența ministrului Dezvoltării, Daniel Suciu, iar luni, la Consiliul Județean Timiș a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția construcției pentru Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara cu firma care a câștigat licitația, SC M&Dario Com SRL.

Din acești bani, suma de un milion de lei este alocată pentru dotări.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a explicat de ce este nevoie de această extindere a compartimentului de Urgențe.

Directorul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului, medicul Mihai Grecu a declarat că în acest moment sunt 24 de spații pentru urgențe.

Proiectul de extindere al Unității de Primiri Urgențe de la Județean va transforma această secție în cea mai modernă din vestul țării.

Noua clădire, ce va adăposti extinderea UPU, ce va fi construită în actuala curte interioară a Spitalului Județean, urmează să aibă o suprafață la sol de 355 de metri pătrați, o suprafață desfășurată de aproape 800 de metri pătrați și va fi prevăzută cu subsol, parter și etaj. La parter va fi un spațiu pentru accesul ambulanțelor și o nouă sală de așteptare, iar la etaj va fi construită și o sală de curs. De asemenea, vor fi realizare spații de decontaminare și deparazitare, camere de recepție și triaj, dar și grupuri sanitare.

Odată cu realizarea acestei investiți, mai multe spații administrative vor fi transformate în cabinete de consultații, de chirurgie și de ginecologie.

Durata contractului este de 25 de luni, din care 6 de proiectare și 19 luni pentru execuția lucrărilor. În perioada următoare se va organiza licitația pentru desemnarea unui constructor.

Mai multe detalii și declarații pe Realitatea de Timiș

Articolul precedentTratament balnear cu… cannabis?
Articolul următorSituație delicată pentru pompierii militari: un bărbat a fost prins de un mal de pământ FOTO