Potrivit centralizatorului de vaccinare preuniversitar al judeţului Caraş-Severin, numărul de cadre didactice vaccinate se ridică la 747 din totalul de 3.053 de profesori, reprezentând un procent de 24,47%. Pentru rapel au fost programate alte 1.041 de cadre didactice, asta însemnând un procent de aproximativ 34,09%.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean, din totalul de 1.105 de persoane angajate ca personal auxiliar şi nedidactic s-au vaccinat 221, la acest capitol procentul fiind de doar 20%. La această categorie de personal, pentru rapel au fost programate alte 227 de persoane, adică 25,06%.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin