Primarul Felix Borcean le-a prezentat miercuri șefilor Poliției Municipiului Caransebeș, Poliției Locale și Transal Urbis semnalele primite de la cetățeni despre zone considerate adevărate focare de mizerie și îndeletniciri la limita legii.
„Am discutat ce poate face Poliția Municipiului Caransebeș, ce poate face Poliția Locală, vom apela și la Jandarmerie dacă va fi cazul și lucrurile se prezintă într-o manieră mai gravă. În ce privește curățenia, există câteva situații pe care le-am discutat cu dl director Chimigeriu, la intrarea în Pipirig, sau în cartierul Nord, unde se impune suplimentarea numărului de măturători. Fac un apel și la spiritul civic al caransebeșenilor, să nu mai arunce resturi menajere sau deșeuri din construcții în zonele care nu sunt destinate pentru așa ceva”, a declarat primarul Caransebeșului.
Felix Borcean a mai anunțat că pentru anul viitor municipalitatea va bugeta un sistem de camere de luat vederi pentru combaterea fenomenelor antisociale, care va fi amplasat în zonele cu probleme.