Sistemul Step Hear, destinat persoanelor cu deficienţe de vedere, a fost implementat în 47 de oficii poştale, informează Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR), într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

„Poşta Română a inaugurat, astăzi, în 46 de oficii poştale din toată ţara, sistemul Step Hear, dedicat nevăzătorilor şi persoanelor cu deficienţă de vedere care îi ajută să acceseze serviciile poştale fără a avea nevoie de un însoţitor. Astfel, extindem la nivel naţional proiectul-pilot al sistemului Step Hear, iniţiat anul trecut la Oficiul Poştal nr. 39 din Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei Nevăzătorilor din România. La ora actuală, în România, sunt aproximativ 90.000 de persoane cu deficienţe de vedere şi nevăzătoare. Un număr semnificativ dintre aceştia fac parte din familia noastră de aproximativ 8 milioane de clienţi, fiecare dintre ei fiind important pentru noi. Prin tehnologia implementată în cele 47 de oficii poştale, Poşta Română este una dintre puţinele companii care oferă posibilitatea clienţilor cu aceste deficienţe să beneficieze de facilităţile care oferă un grad crescut de independenţă privind accesul la serviciile poştale”, se precizează în comunicat.

Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional în domeniul serviciilor poştale, furnizor unic de serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Pe data de 13 aprilie 2023, în cadrul unui proiect-pilot de sprijin al clienţilor nevăzători, instituţia a adaptat primul oficiu poştal, astfel încât, atunci când o persoană cu deficienţe de vedere îi trece pragul, să obţină cu uşurinţă informaţiile necesare deplasării în interiorul oficiului şi accesării serviciilor poştale, fără a avea nevoie de un însoţitor.

Sistemul Step-Hear constă într-o aplicaţie care se descarcă gratuit de pe AppStore şi Google Play în telefonul mobil şi care, în momentul în care se interconectează cu senzorii instalaţi în oficiul poştal, va comunica un mesaj audio pre-înregistrat care conţine toate informaţiile necesare deplasării şi accesibilităţii clienţilor.

Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) este organizaţia nonguvernamentală reprezentativă la nivel naţional care apără şi promovează interesele persoanelor cu deficienţă de vedere. Prin cele 33 de filiale ale sale, entitatea cuprinde peste 35.000 de membri (persoane cu handicap vizual grav, accentuat şi mediu) de pe întreg teritoriul ţării.

ANR are statut de utilitate publică acordat de Guvernul României prin H.G. 1033/03.09.2008, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor atât de către autorităţile publice române, cât şi de către organizaţiile internaţionale ale deficienţelor de vedere. De asemenea, este membră a Uniunii Europene a Nevăzătorilor, a Uniunii Mondiale a Nevăzătorilor, a Consiliului Naţional al Dizabilităţii şi, implicit, a Forumului European al Dizabilităţii.

AGERPRES

Articolul precedentGrindeanu a ajuns la concluzia Realitatea Plus: „Nu e normal să fii în conducerea Portului Constanța fără studii în domeniul naval”
Articolul următorMuzeul Naţional de Artă al României – nou program de vizitare, de la 1 martie