În ultimele două săptămâni, în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, polițiștii cărășeni, în colaborare cu specialiști silvici, au aplicat sancțiuni contravenționale de 42.000 de lei și au confiscat peste 365 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 37.000 de lei.

La acțiuni au participat polițiști de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, polițiști de la Secția 1 Poliție Rurală Reșița și Secția 5 Poliție Rurală Bocșa, împreună cu specialiști de la Garda Forestieră Timișoara.

Astfel, pe parcursul celor 14 zile, au fost efectuate 15 controale, 11 privind transportul de material lemnos, în cadrul cărora au fost controlate 36 de mijloace de transport material lemnos și au fost verificate 4 depozite și instalații de prelucrare a lemnului.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Ca măsură complementară au fost confiscați 365,21 metri cubi de material lemnos, dintre care peste 362 metri lemn de foc și 3,17 metri cubi de cherestea, lemn, în valoare totală de 37.400 de lei.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentCu drag, despre România! Alexandra Păcuraru și Laurențiu Botin, despre adevărata valoare a județului Dâmbovița – joi, ora 20:00
Articolul următorReținut pentru furtul a 3 autoturisme, șofet fără permis de conducere și drogat