Materialele pirotehnice au fost depistate într-un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 32 de ani din localitatea Berzovia. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal.

 

Autoturismul condus de tânărul de 32 de ani a fost oprit în trafic între localităţile Berzovia şi Vermeş, de către un echipaj de poliţişti de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa și Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin. În interiorul autoturismului au fost găsite peste 30 de kilograme de articole pirotehnice de diferite categorii și mărci, notează resita.ro

 

„Întreaga cantitate de materiale pirotehnice a fost ridicată de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și continuă cercetările în acest caz”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, Alina Boeru.

 

Reprezentanţii IPJ precizează că, în perioada următoare, „vor continua acțiunile pentru prevenirea incidentelor și a victimizării populației din cauza folosirii necorespunzătoare a materialelor pirotehnice și a nerespectării prevederilor legale pe această linie”.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentBilanț coronavirus 21 decembrie: 826 de cazuri noi și 88 decese dintre care 22 anterioare
Articolul următorEXCLUSIV Ucraina, amenințată cu invazia de Rusia. Transmisiune specială Realitatea PLUS din zona de conflict – VIDEO