O delegație sârbească din Knjazevac-Karadordeva, reprezentând Zavicanji Muzej a sosit astăzi la Muzeul Regiunii Porților de Fier. Scopul vizitei a fost acela de a identifica oportunitățile de colaborare instituțională în vederea încheierii unor parteneriate culturale, schimburi de experiență și colaborare în cadrul unor proiecte comune.

Oaspeții sârbi au vizitat expozițiile temporare din cadrul Pavilionului Multifuncțional, Parcul Arheologic, acvariile și sala machetei Podului lui Traian. S-a stabilit ca la mijlocul lunii decembrie a acestui an, cele două muzee să organizeze o acțiune comună, în preajma sărbătorilor de iarnă,în cadrul acțiunilor de promovare a obiceiurilor și tradițiilor specifice din cele două țări. Acțiunile se vor desfășura atât de Crăciunul pe rit nou, cât și pe cel vechi (în luna ianuarie la sârbi). De asemenea, s-au purtat discuții legate de posibilitatea accesării de fonduri europene în domeniul culturii. Parteneriatul presupune dezvoltarea de proiecte și programe comune cu caracter cultural (arheologie și istorie, etnografie și artă populară, restaurare și conservare), derularea de programe și proiecte ce au ca scop o mai bună cunoaștere a elementelor culturale comune. Conducerea Muzeului din Knjazevac a anunțat că toți cetățenii din județul Mehedinți vor putea vizita gratuit expozițiile din cadrul muzeului sârbesc.

Articolul precedentAlegeri prezidențiale 2019. Cine va putea vota pe listele suplimentare
Articolul următorParlamentul a votat noul guvern, Marcel Vela este ministru de interne