Într-un cătun din munți, în Caraș-Severin, o familie trăiește fără grija facturilor imense la utilități. Cu ajutorul pârâului de lângă casă, oamenii au reușit să-și construiască o minihidrocentrală și își produc singuri curentul electric necesar în locuință. Au becuri în toată casa, un radio și nici televizorul nu le lipsește. Și-au amenajat și propria moară unde își fac singuri făină și mălai.
Cei doi soți locuiesc în satul Moceriș, din Caraș-Severin, acolo unde dețin câteva hectare de teren și de pădure, în apropierea unei cascade. Au profitat de locul pe care îl au și și-au amenajat acolo o gospodărie unde cresc animale și cultivă terenul. Departe de agitația orașelor, familia și-a făcut și propria sursă de curent electric.
„E foarte frumos, numai sunetul apei se aude, în rest nu se aude nimic. O distanță de aproximativ 4 kilometri de sat și e deosebit, e frumnos aici la noi. La un dinam care se produce la apă, cu asta ne luminăm, un televizor merge, digitala, două becuri merg încontinuu. Cu apa îi fac făină, curentul și întrețin râul curat pe lângă mine. Respect natura și natura mă ajută”, spune soțul, Caragea Iosif.
Făina de grâu sau hrana pentru animale, cei doi și le fac tot singuri, la moara din piatră amenajată lângă casă.
Din casa familiei nu lipsesc televizorul, aparatul de radio, iar becuri au în toate camerele și în anexele animalelor.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin