Nicio localitate din judeţul Caraş-Severin nu intră în carantină de Crăciun, chiar dacă a început din nou să crească numărul persoanelor infectate cu SARS CoV-2, însă masca de protecţie rămâne obligatorie pe întreaga suprafaţă a judeţului. La ora actuală 11 localităţi au incidenţa peste 3 la mia de locuitori însă nici acestea nu necesită carantinare susţine prefectul de Caraş-Severin, Cristian Gâfu.

„Faţă de situaţia din vară, în Caraş-Severin avem o creştere explozivă dar chiar şi aşa stăm mult mai bine decât alte judeţe. Deşi am avut localităţi cu incidenţă de 5, altă dată şi peste 6-7 incidenţă la mia de locuitori, nu s-a pus problema carantinării deoarece în Caraş-Severin avem localităţi cu o populaţie numerică scăzută, nu se pune în această situaţie problema carantinării. Nu am carantinat până acum şi nu vom carantia nici de acum încolo.

Autorităţile locale, structurile MAI îşi fac datoria şi urmăresc dacă aceste persoane respectă regulile de izolare la domiciliu, astfel că nu avem de ce să izolăm o localitate”, a declarat prefectul Cristian Gâfu.

La ora actuală comuna Ocna de Fier are cea mai mare incidenţă din Caraş-Severin de 5,16 la mia de locuitori cu 4 cazuri de SARS CoV-2 confirmate.

Cu o incidenţă de peste 3 la mia de locuitori sunt şi localităţile Târnova, Goruia, Forotic, Obreja, Văliug,Oraviţa, Reşiţa, Doclin, Păltiniş şi Ezeriş.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentVremea de Crăciun, în Banat și Crișana
Articolul următorANALIZĂ | Evoluţia răspândirii COVID-19, în România, pe o pantă „vizibil descendentă”