Muzeul Pandemiei – un proiect muzeal demarat în București în 2021 – a ajuns și la Reșița sub titulatura „Identități fragile. Muzeul Pandemiei. Stația Reșița”
Este vorba despre un proiect muzeal care prezintă obiecte-emoții devenite simboluri ale pandemiei, în fapt o colecție de drame și experiențe personale încapsulate într-o traumă colectivă. Altfel spus, este primul muzeu participativ dedicat pandemiei și care ilustrează tranzițiile emoționale (re)simțite individual, dar experimentate colectiv de fiecare dintre noi”, explică Livia Magina, managerul interimar al Muzeului Banatului Montan, instituție care s-a alăturat demersului și va găzdui, începând de astăzi, 6 aprilie, până în 6 iunie 2023, expoziția „Identități fragile. Muzeul Pandemiei. Stația Reșița”.
Prima expoziție a avut loc în anul 2021, în București, și a fost urmată de o replică dedicată exclusiv violenței domestice în perioada pandemiei, expusă tot în 2021. Colecția Muzeului Pandemiei s-a îmbogățit cu zece obiecte relevante donate de către reșițeni, ale căror povești vor merge mai departe, în viitoarele stații ale proiectului.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin