Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, au semnat un Ordin comun privind desfăşurarea unor activităţi de control destinate prevenirii şi combaterii faptelor de fraudă vamală şi evaziune fiscală.
Concret, se instituie un mecanism suplimentar de verificare a transporturilor de mărfuri atât la frontiera externă, granița cu Serbia.
Primul filtru al verificărilor va fi, ca și până în prezent, în punctele de trecere a frontierei, verificările fiind executate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor şi reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Ca element de noutate este instituit și un al doilea filtru, în zone identificate în proximitatea punctelor de trecere a frontierei, precum şi pe căile de comunicaţii la nivelul întregului teritoriu naţional. În aceste zone, verificările vor fi efectuate de reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi ai Poliţiei Române.
Principalul scop al modificării legislative este prevenirea şi combaterea faptelor specifice evaziunii fiscale, contrabandei şi fraudelor vamale manifestate, în esenţă, prin prezentarea la autoritățile vamale a unor documente comerciale falsificate, evaziune prin firme fantomă, diminuarea valorii mărfurilor în vamă, rambursările ilegale de TVA și fraudă cu TVA la tranzacțiile intracomunitare.
Combaterea contrabandei reprezintă o preocupare majoră pentru Uniunea Europeană. Comerțul ilicit cu diverse produse provoacă anual pierderi consistente pentru veniturile publice ale bugetului UE și al statelor membre.
De asemenea, acest fenomen este o sursă de venit pentru grupările infracționale, în unele cazuri fiind legată și de finanțarea terorismului, context în care lupta împotriva evaziunii fiscale este esențială pentru protejarea securității UE.
Acțiunile circumscrise acestui mecanism vor fi puse în aplicare de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General al Poliției Române din partea Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din partea Ministerului Finanțelor Publice.