Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenționare cod galben de inundații, valabilă pe râuri din bazine hidrografice din șapte județe până luni, la ora 14.00.
Hidrologii avertizează că se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele: Caraş – Severin şi Timiş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş – Severin), Dunre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte Ac. Porţile de Fier II (judeţele: Mehedinţi şi Caraş – Severin).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn intervalul 28.07.2019 ora 23:00 – 29.07.2019 ora 08:00 pe unele râuri mici din judeţele: Caraş – Severin şi Mehedinţi.
Avertizarea este valabilă până luni la ora 14.00.