Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, la Parlament, după o ședință a CExN, că este nevoie în viitor de o discuție despre capacitatea organizațiilor județene din Caraș-Severin și Călărași de a obține rezultate.
Chestionat, luni, după ședința CExN, dacă este nevoie de schimbări la vârful organizațiilor județene din Călărași și Caraș-Severin, liderul PSD Liviu Dragnea a evitat să dea un răspuns tranșant și a spus că este nevoie de o discuție deschisă pe fiecare caz în parte.
„Au venit 35-37 primari de la Caraș Severin, am avut o discuție cu ei, le-am cerut scuze că s-a întârziat atât în CEx, și vom discuta despre organizații, dar vom vedea care sunt cele mai bune măsuri pentru acele organizații. Va trebui să discutăm deschis, față în față despre fiecare caz în parte. Nu e vorba dacă sunt eu mulțumit, este vorba de capacitatea de a obține rezultate acele organizații”, a indicat liderul PSD.
Asta deși în presa locală unii membrii PSD declarau că numărul nemulțumiților este tot mai mic, deși niciodată nu a fost vorba de un număr așa de mare ca cel avansat de Dragnea, de 35 sau chiar 37 de primari. Scrisoarea Luminiței Jivan a fost semnată de puțin peste 20 de primari iar deputatul spunea că ar mai avea și alte confirmări telefonice, estimând cam la 30 numărul primarilor nemulțumiți.
După cum se vede, dacă declarațiile președintelui Liviu Dragnea sunt adevărate, numărul primarilor răsculați împotriva lui Mocioalcă nu este deloc în scădere ci într-un trend ascendent.
O parte din liderii județeni PSD s-au exprimat duminică, într-o discuție la Parlament cu Liviu Dragnea, pentru aplicarea unor sancțiuni pentru președintele organizației județene PSD Călărași, Ciprian Pandea, precum și pentru președintele organizației județene PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid.
Propunerile au fost ca aceștia să fie schimbați din fruntea organizațiilor județene pe care le conduc dar să rămână membri ai partidului, au mai declarat sursele citate.
În schimb, în ședința CExN al PSD de luni, social-democrații au votat pentru excluderea lui Adrian Țuțuianu și Marian Neacșu din partid. Cei doi au spus, la finalul reuniunii CEx că vor contesta decizia formațiunii.