Incendiul de pe Muntele Semenic a fost stins, luni după-amiaza, însă forţele de intervenţie rămân la sol, pentru supravegherea zonei.

„Incendiul din Munţii Semenic a fost lichidat. Elicopterul IGAv a efectuat 15 aruncări cu apă. Totuşi, forţele de intervenţie de la sol rămân la faţa locului, cel puţin până la lăsarea întunericului, pentru supravegherea zonei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş-Severin, pt.maj. Magdalena Tocmelea.

Incendiul a izbucnit în Munţii Semenic duminică după-amiaza, la o altitudine de aproape 900 metri, la litiera pădurii de gorun, fag şi pin, fiind afectate circa zece hectare. În ajutorul pompierilor militari din Reşiţa şi Caransebeş şi ai lucrătorilor Ocolului Silvic Păltiniş, a fost solicitat un elicopter IGAv, care a început luni dimineaţa misiunile de zbor pentru aruncarea cu apă asupra focarelor.

Două din cele trei focare au fost stinse în jurul prânzului după 15 misiuni de aruncare a apei, din dispozitivul special transportat de elicopter.

Articolul precedentLiviu Dragnea: ”Au venit 35-37 de primari din Caraș-Severin”
Articolul următorZilele Culturii Sârbe la Timișoara