Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, în emisiunea Legile puterii, la Realitatea PLUS, că România traversează o secetă extremă și va lua toate măsurile astfel încât fermierii să fie despăgubiți, iar țara să aibă resursele necesare în stocuri.

 

Seceta cruntă pe care o traversează România și nu numai îi îngrijorează pe agricultori, dar și pe cei din conducerea ministerului, care pregătesc măsuri fără precedent.

”Din păcate, consecințele secetei se suprapun peste cele ale pandemiei. În toamnă s-au semănat 2,9 mil culturi de toamnă care, din cauza secetei puternice și extreme, înregistrată mai cu seamă în Moldova și Dobrogea, a cauzat pierderi foarte mari. Am facut o monitorizare a gardului de afectare. Echipe se deplasează pentru a afla dimensiunea pagubelor astfel încât să îi despăgubim pe cei afectați.

Mulți dintre fermieri doresc să reînsămânțeze culturile, noi îi încurajăm ca măcar așa să aibă beneficii în această toamnă. Avem câteva programe. Ieri am primit o comunicare din partea Comisiei Europene să putem disponibiliza bani, să putem trimite către aceste forme de sprijin pe care le-am gândit. Avem aproape 80.000 milioane euro”, a declarat ministrul Adrian Oros la Realitatea PLUS.

”Legat de secetă, vom încerca să monitorizăm pagubele. Vom afla în 10 zile care este situația. Cei care vor să întoarcă culturile să o facă astfel încât să diminueze pagubele. Discutăm și alte scheme, sistemul de irigații e în discuții. Nu se pot face lucrurile peste noapte. Era un program de reparare a infrastructurii de irigații, dar România are nevoie de un program complex de gestionare a apei, de menținere a apei în sol”, a completat ministrul Agriculturii.

Referitor la prețul de la raft, dacă va crește prețul la anumite alimente, Adrian Oroș a explicat: ”Sigur, seceta este în toată Europa și afectează tot ceea ce s-a însămânțat în toamnă. Speranța noastră este ca producțiile să fie acoperitoare iar deficitul să nu fie mare, să avem suficiente resurse să ne asigure consumul intern. În cele mai sumbre scenarii, consumul intern de cereale ar fi acoperit de către producțiile din toamnă. Vom lua măsuri extreme dacă este nevoie să ne asigurăm că toate alimentele de bază vor fi în cantități suficiente pe perioada crizei și post criză, așa cum am făcut când a început pandemia. A fost singura măsură din Europa de stopare la export a cerealelor”.

Articolul precedentPrefectul crede că Adrian Cican a luat boala lui Waldemar Murgu
Articolul următorAmbasada SUA salută decizia CEDO! Adrian Zuckerman: ”Kövesi a fost înlăturată pe nedrept de la conducerea DNA”