În Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița se găsește Lacul Ochiul Beiului, un lac de un albastru cristalin intens. Legenda spune că în trecut acolo domnea un pașă rău care avea un fiu cu ochii albaștri cristalini. Acesta obișnuia să iasă la vânat în zona unde acum găsim lacul și într-o zi s-ar fi îndrăgostit de fata unui valah, care era în zonă cu oile la păscut.
Tatăl băiatului a pus slugile să omoare fata, iar tânărul a vărsat lacrimi când a văzut-o, iar apoi s-a sinucis. În acel loc s-ar fi format lacul albastru, asemănător ochilor și sufletului lui. Științific vorbind însă, lacul este de natură carstică și este sub formă de cuvă. Datorită izvorului submers care îl alimentează, acest lac nu îngheață iarna. Are o adâncime maximă de aproximativ 3.6 m și se întinde pe o suprafață de 284 mp. De acest lac este legată și legenda ielelor, care se adună aici de Sânzâiene, dansează și se scaldă în acea noapte.
Pentru cei interesați drumul spre aceasă minunăție a Banatului montan, drumul merge dinspre Oravita inspre Moldova Noua pe drumul national DN57, trece localitatile Racasdia, Ciuchici, Potoc, Podul Beiului, spre Sasca Montana. De la Podul Beiului drumul este unul forestier, pana la pastravarie, dupa care merge prin padure, pe o poteca ce traverseaza Valea Bei prin asa-numita zona “la tunele”, denumita dupa cele sase tunele scurte sapate in stanca, mai joase sau mai inalte, prin care esti nevoit sa treci. Dincolo de ele, ascuns in mijlocul unei vegetatii bogate, apare Lacul Ochiul Beiului, pe care-l vei recunoaste imediat dupa culoarea de un albastru-turcoaz aparte
Sursa: Realitatea de Caras-Severin