Dacă în perioada când polenul ambroziei făcea victime pe capete printre cei alergici, măsurile luate pentru stârpirea plantei au fost cel puțin anemice, acum, odată cu venirea toamnei și a vremii friguroase, autoritățile se mobilizează.

Ziua de 28 octombrie va fi declarată zi națională de luptă împotriva ambroziei. Concret, timp de 5 ore, oamenii sunt îndemnați ca în ziua respectivă să se implice în distrugerea plantei alergene.

Ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național a ambroziei (Ambrosia Artemisifolia – Iarba pârloagelor), precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă, lucru de altfel confirmat și de medicii alergologi prin numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă, Agenția Naționala pentru Protecția Mediului, a propus ca ziua de 28 Septembrie 2019 să fie declarată o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, să fie curățată țara de AMBROZIE.

Campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive, prin prevenirea răspândirii polenului până la sfârșitul lunii octombrie, cât și reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani.

Citește mai mult pe Realitatea de Timiș

Articolul precedentVIDEO | Pițurcă a pus punctul pe ”i”: ”Campionatul este cel mai important, dar nu neglijăm Cupa”
Articolul următorVești bune pentru bolnavii de cancer. A fost repornit aparatul de radioterapie de la Spitalul Municipal din Timișoara