Doi bărbați din Ilfov au încercat să-l păcălească, în Caransebeș, pe un bărbat din Turnu Ruieni oferindu-i un ghiul din pleu care ar fi fost, susțineau ei, din aur.  Omul și-a dat însă seama că ceva nu este în regulă așa că a anunțat Poliția. 

Oamenii legii au reușit  să-i identifice pe cei doi,  nu înainte însă ca aceștia să mai încerce să dea o lovitură. Ei au oprit un autoturism și l-au rugat pe șofer să le schimbe 150 de dinari pentru 200 de lei. De data aceasta victima le-a căzut în plasă și a acceptat tranzacția, fără să știe că valoarea reală a dinarilor ar fi fost de aproximativ 5 lei.

„Cele două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru cercetări și pentru luarea măsurilor legale. Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei a fost recuperat în totalitate și restituit persoanei în cauză. Polițiștii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune și continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor“, informează IPJ Caraș-Severin

Sursa: Realitatea de Caras-Severin