Răzvan Mihăilescu, șeful Serviciului Măsuri Speciale al APIA Caraș-Severin va fi cercetat de către procurori sub control judiciar.
Deși, practica este ca cei prinși în flagrant să fie arestați preventiv, lui Mihăilescu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin nu i-au impus decât măsura controlului judiciar pentru următoarele 60 de zile.
”Prin ordonanţa din data de 21.06.2018, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prev. de art. 289 C.p., faţă de un funcţionar public din cadrul APIA. Prin ordonanţa din data de 26.06.2018 s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar şi interzicerera unor drepturi pe o perioada de 60 zile, faţă de funcţionarul public în cauză. În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.p sub îndrumarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin. Alte date nu putem să vă comunicăm deocamdată întrucât se fac, în acest moment, ample cercetări, iar urmărirea penală are caracter nepublic” a transmis Laura Iancu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.