FOTO| Ianis Zicu: O înfrângere dureroasă. Din păcate, nu reușim să marcăm mai mult

FC Farul a pierdut în deplasare, scor 1-2(1-1) cu CSM Reșița, în etapa a 9-a a Ligii a 2-a.

FC Farul a pierdut în deplasare, scor 1-2(1-1) cu CSM Reșița, în etapa a 9-a a Ligii a 2-a.

CSM Reșița a deschis scorul in minutul 17, Daniel Ene reluând cu capul din corner. În ultimul minut al primei reprize, Alexandru Stoica într-o acțiune pe cont propriu, a pătruns în careu și a fost faultat. Tot el a transformat  lovitura de pedeapsă și cele două echipe au intrat la cabine la egalitate. În minutul 78, gazdele reușesc să înscrie din nou prin Dragoș Săulescu.

În clasamentul Ligii a 2-a Farul se situează pe locul 8 cu 12 puncte.

”Este o înfrângere dureroasă. Dacă ne-ar fi dominat adversarii și ar fi avut ocazii, era altceva, dar așa este greu să te împaci cu această înfrângere. Am primit primul gol la o fază fixă, iar al doilea după un corner al nostru și o degajare la întâmplare. Erau doi fundași, Nicola și Carabela, care ar fi trebuit să facă fault, nu aveau cartonaș galben, dar au lăsat atacantul advers să vină de la mijlocul terenului până în careul nostru. Din păcate, nu reușim să marcăm mai mult, chiar dacă am avut multe situații de gol, multe mingi în careul advers, pe care nu le-am fructificat, și am controlat jocul. Aceasta este marea durere! Am dominat clar Reșița, care avea și probleme fizice după meciul din Cupa României. Din păcate, am pierdut cel puțin un punct, dacă nu trei, pentru că meritam să câștigăm. Păcat, ar fi fost al patrulea meci consecutiv fără înfrângere”, a declarat Ianis Zicu.

Foto: Miruna Mihancea

Sursa: Realitatea de Constanța