Rosso nerri se descurcă de minune în Liga 2 aceștia fiind fără înfrângere după trei etape.

Astăzi CSM Reșița a primit vizita echipei Pandurii Târgu Jiu, o echipă controversată în ceea ce privește viitorul, stadionul sau acționariatul, fapt care, cel mai probabil, afectează și jucătorii și liniștea echipei.

Deși oaspeții au deschis scorul în minutul 4 prin Rașoveanu, rosso-nerii nu s-au descurajat și au atacat intens poarta adversă, golul venind la numai 7 minute diferență prin Daniel Ene.

Jocul bun al echipei din Valea Doamnului s-a concretizat cu alte goluri marcate în minutul 39 de Dragoș Săulescu – schimbat în repriza secundă – și de același Daniel Ene, în minutul 76. CSM Reșița a dominat jocul și a mai avut și alte situații clare de gol, dar rămase fără finalizare pe tabelă.

Mul mai liniștit, Leontin Doană nu a mai trăit meciul în picioare ci a stat mai mult pe bancă, de unde a dat indicații. Acesta spune că acum e mai liniștit pentru că are un lot foarte bun. ”Oricine intră de pe bancă vine cu un plus în jocul echipei și asta se datorează jucătorilor de valoare pe care i-am adus și există concurență” a declarat Doană după meci.

Nu la fel de liniștit a fost și antrenorul oaspeților, care lasă de înțeles că este mare nevoie de liniște la echipă. ”Ne confruntăm cu o lipsă de efectiv: pentru acest meci și pentru meciurile trecute am avut și avem 5 jucători indisponibili. Avem o echipă foarte tânără și chiar dacă după golul marcat de noi am luat golurile acelea cu niște faze banale. Repriza a doua am încercat să venim cu un plus de pe banca de rezervă, jucătorii care au intrat nu au adus nici o fază defensivă sau ofensivă chiar dacă aveam nevoie. Jucătorul chinez este venit de 2 zile și asta s-a văzut în a doua repriză. Felicit Reșița pentru promovare și pentru începutul acesta de campionat. Atât pentru noi cât și pentru ei, drumul este foarte lung până la sfârșitul campionatului și noi sperăm să ne redresăm chiar dacă lotul este foarte tânăr. Ne-am confruntat cu problemele astea și acum 2 ediții, și ediția trecută și sperăm că o să ne punem pe picioare chiar dacă este destul de dificil” a declarat Adrian Bogoi după meci, antrenorul Pandurilor Târgu Jiu.

 

Articolul precedentReșițeancă pasibilă de o amendă pentru că a avut… spirit civic VIDEO
Articolul următorGabriela Sîrbu, sora tatălui acuzat de abuzarea propriei fetițe, face declarații în scandalul nepoatei sale