Descoperirile arheologice din ultimii ani din castrul roman de la Berzovia sunt prezentate în cadrul unei expoziții la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, în Bastionul Theresia.
După cucerirea Daciei de către împăratul Traian, romanii au început să construiască castre în diferite puncte de la granița imperiului. Unul dintre acestea a fost ridicat în Caraș-Severin, la Berzovia, acolo unde a fost casa Legiunii a IV-a Flavia Felix.
La începutul anilor 60 arheologii au început săpăturile în zonă, iar de atunci au fost scoase la lumină mai multe artefacte. Cărămizi din clădirile construite în zonă în perioada romană sau țigle, toate cu ștampila legiunii. Nu acestea sunt însă cele mai importante artefacte găsite la Berzovia, și expuse în Muzeul Banatului din Timișoara.
„Ceea ce puteți vedea la Muzeul Banatului este un număr destul de mic de artefacte, dar foarte importante, însă pe vremea austriecilor, lucrurile stăteau altfel. Atunci se puteau descoperi comori la Berzovia și se puteau face mari averi. Cum practic ei au descoperit castrul, au demontat și au revândut cărămidă cu cărămidă structurile romane. De-asta astăzi la Berzovia găsim foarte puține lucruri. Găsim tălpi de fundații, fundații, si ne socotim foarte norocosi când descoperim o structură din piatră. În general castrul de la Berzovia este un castru în care clădirile sunt din lemn… Legiunea a IV-a Flavia Felix, care a stat la Berzovia pentru o perioadă destul de scurtă de timp în timpul domniei lui Traian, de când el cucerește Dacia și până la moartea acestuia, a lăsat destule urme în acest sens. Puteți vedea aici foarte multe cărămizi ștampilate, cu ștampila legiunii a IV-a Flavia Felix. Era foarte important la vremea respectivă, în timpuri de pace, le-am spune asemenea corvezi, dar lucruri necesare pentru toti ne dorim drumuri sigure, clădiri mai sigure, și așa era și pe vremea lor, și armata era cea mai bună la această treabă. Găsim echipament militar, armament, un foarte frumos exemplar de gladius. Foarte puține muzee din țară se pot mandri cu un asemenea exemplar, este in foarte buna stare. Ii lipseste doar manetul de os, care s-a pierdut pe undeva, dar la o scurta privire asta nu ii estompeaza deloc valoarea si este foarte reprezentantiv pentru echipamentul de legiune din timpul lui Traian„, a declarat Ana Cristina Hammat, arheolog la Muzeul Banatului Montan din Reșița.
Cărămizile, țiglele și gladiusul nu sunt singurele artefacte descoperite în ultimii ani la Berzovia.
„Am săpat, de exemplu, acea clădire a comandamentului, care e echivalentă cu forul din orașe, 63 pe 90 m, este o clădire imensă, cu o curte interioară. Am săpat din 1998 până în 2005 porțiuni din ea, dar am reușit să fac un plan și să reconstitui dimensiunile ei. Această clădire este în 8 loturi de grădină. Fiind o clădire din piatră, acele ziduri au fost scoase. Când s-a mutat satul Jidovin, după Primul Război Mondial, zidurile au fost scoase. În sistemul habsburgic, cu străzi drepte, satul a fost mutat peste castru și atunci castrul a dispărut, a mai rămas foarte puțin din valul de pământ. Se poate cerceta cu succes și pentru arheologie are importanță pentru că este o perioadă foarte scurtă de timp. Tot materialul arheologic care iese la Berzovia e important pentru că poate fi luat ca exemplu cronologic pentru restul Daciei Romane. Exact, legiunea a IV-a Flavia Felix
pleacă la inceputul domniei lui Hadrian, în 118 sau 119… Sunt foarte multe lucruri de săpat acolo, foarte multe noutăți ce pot fi descoperite. De exemplu, sunt castre în care s-a stat. Acestea sunt taberele întărite cu ziduri ale armatei romane, dar de la Berzovia până acum au ieșit un coif, un gladius și fragmente mai mici de echipament militar. Într-o perioadă foarte scurtă de timp ei au lăsat multe aici„, a declarat Alexandru Flutur, arheolog Muzeul Național al Banatului din Timișoara.
Cercetarea științifică a castrului de la Berzovia a început în anii 1961-1962. Săpăturile arheologice au fost reluate începând cu anul 1998 de către un colectiv format din Florin Medeleț, Ovidiu Bozu și Alexandru Flutur. Unele săpături de salvare au fost realizate de-a lungul timpului de Fl. Medeleț, R. Petrovszky (1972), O. Bozu, D. Rancu (2004), D. Țeicu, Al. Flutur, D. Rancu (2012). Ultima campanie de cercetare arheologică sistematică a avut loc în 2017 (D. Teicu, Al. Flutur și Ana Cristina Hamat).
Expoziția „Berzovia – un castru de legiune la marginea imperiului. Berzobis și urbanistica Daciei Romane” va putea fi vizitată în perioada 10 iulie – 4 august, de marți până duminică în intervalul orar 10 – 18.
Sursa: Realitatea de Timiș