În Caraș-Severin, datele oficiale comunicate de Direcția de Sănătate Publică  indică o evoluție alarmantă a cazurilor de infecţie cu coronavirus în valul 4 al pandemiei. În ultimele două săptămâni, numărul cazurilor noi aproape s-a triplat, în timp ce ritmul de vaccinare a scăzut dramatic.

  

După 4 luni în care incidența cazurilor de COVID-19 a fost, în Caraș-Severin, sub 1 la mie, ieri a fost depășit din nou acest prag, în condițiile în care în ultimele 14 zile au fost confirmate peste 320 de noi cazuri. În momentul de față, se înregistrează cazuri de COVID-19 în 48 din cele 77 de unități administrativ teritoriale din județ. În 11 dintre acestea incidența este peste 2 la mie, prag de la care se instituie, gradual, restricții de circulație și de activitate.

Singura soluție pentru a stopa valul 4 este vaccinarea însă, în Caraș-Severin, interesul este tot mai scăzut.. Până în prezent, în Caraș-Severin au făcut schema completă de vaccinare aproape 72.000 de persoane.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentGest frumos: a înapoiat proprietarului o mică avere
Articolul următorÎn România, decesele cauzate de caniculă au crescut cu 25%. Climatologii avertizează: vor fi multe zile cu temperaturi de peste 50 de grade