Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod portocaliu de ploi abundente pentru 12 judeţe din nordul şi centrul ţării, valabilă de vineri, de la ora 15.00, până sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00, inclusiv pentru Caraș-Severin.
Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi în Caraș-Severin pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.
În vigoare este şi un cod galben de furtuni, valabil tot până sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00. Potrivit ANM, în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
La rândul său, prezent la Reșița, ministrul Ioan Deneș a prezentat și râurile pe care hidrologii au emis cod galben sau portocaliu de inundații.