Deputatul PNL de Timiş, Cosmin Şandru, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid pe perioada anchetei demarate de DNA, care l-a pus sub urmărire penală pentru dare de mită.
„Începând cu data de astăzi, 14 octombrie, mă autosuspend din PNL până la finalizarea anchetei. Având în vedere că este o anchetă în curs, nu voi face nicio declaraţie pe marginea acesteia, până la finalizare”, declară Cosmin Şandru, într-un comunicat .
Deputatul Cosmin Şandru este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.
Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, Şandru ar fi cerut în schimbul numirilor respective ca parlamentarul în cauză să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cosmin Şandru, deputat în Parlamentul României, şi Nicolae-Florin Bitea – director general al Societăţii de Transport Public Timişoara pentru dare de mită”, se precizează în comunicat.
Anchetatorii arată în ordonanţă că, la data de 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, Cosmin Şandru şi Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.
„Pentru a beneficia de această ‘favoare’, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 5 octombrie, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată”, spune DNA.