Accesul autospecialelor de pompieri spre zona secţiilor de ATI sau funcţionarea hidranţilor interiori, reprezintă câteva dintre deficienţele constatate de pompierii militari la spitalele din Reşiţa şi Caransebeş în timpul controalelor efectuate pe linia prevenirii incendiilor, a informat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

La unitatea medicală din Reşiţa uşile de la saloane „nu permit evacuarea pacienţilor, cu paturile aferente”, se precizează într-un comunicat al ISU Caraş-Severin

În ceea ce priveşte hidranţii de interior, pompierii au constatat că la spitalul din Caransebeş sunt probleme cu echiparea şi verificarea periodică a acestora, iar apa nu are presiune suficientă.

Conform observaţiilor din teren, accesul autospecialelor de intervenţie la înălţime, în zona secţiilor ATI de la cele două spitale, este îngreunat de maşinile parcate şi din cauza unor copaci.

Măsurătorile făcute din trei în trei ore au arătat că nivelul oxigenului nu depăşeşte valoarea maxim admisă de 23,5%.

În urma a două controale efectuate la secţiile ATI COVID-19 din judeţ, pompierii au observat că la ambele spitale nu au fost începute demersurile pentru constituirea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă.

Controalele au început sâmbătă, 9 octombrie, iar verificările, efectuate din trei în trei ore, au urmărit respectarea regulilor pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi menţinerea în parametri a nivelului concentraţiei de oxigen.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentDeputatul Cosmin Şandru, urmărit penal de DNA pentru dare de mită, se autosuspendă din PNL
Articolul următorA fost actualizată lista statelor considerate cu risc epidemiologic. Ucraina şi Gibraltar, în zona roşie