Suntem tentați să credem că dacă dormim mai mult, învingem foarte ușor oboseala. Ei bine, nu e deloc așa. Excesul de somn poate provoca afecțiuni sau chiar predispune la anumite stări de disconfort.

Proasta dispoziție, senzația de cap greu, oboseala nejustificată, cefaleea, sunt doar unele efecte care pot apărea după o stare de somn prelungită. În unele cazuri poate apărea și inapetența, constipația, sau chiar stări de iritabilitate sau apatie.

Fiecare individ are un ritm propriu și deci, un anumit program cu ore de somn. La adulți, 7-8 ore de somn pe noapte sunt suficiente pentru a da vigoarea unei zile pline de energie. Pentru a stabili de câte ore de somn pe noapte ai nevoie, e preferabil să ții un jurnal de somn pentru câteva săptămâni. Astfel, vei putea ști durata optimă pentru tine care te va face să te simți plin de energie la prima oră a dimineții.

Un studiu realizat de British Sleep Society in 2007 arată că atât excesul de somn dar și privarea, sunt unele dintre cauzele creșterii mortalității. Lipsa somnului dublează riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare. Cercetătorii spun că și excesul de somn poate provoca același lucru.

 

 

Sursa: Realitatea de Vaslui

Articolul precedentAnca Alexandrescu demontează, punct cu punct, atacul G4Media și B1 la Realitatea PLUS – Cine e în spatele acuzațiilor
Articolul următorLa ce este bun zațul de cafea. Iată câteva dintre întrebuințările acestuia care îți pot schimba viața