Coca-Cola a declarat că epidemia de coronavirus a afectat lanțul de aprovizionare al companiei, iar rezerva de îndulcitori artificiali ar putea scădea dacă virusul Covid-19 continuă să se răspândească, transmite CNN Business.
Producția și exporturile au înregistrat întârzieri pentru furnizorii de îndulcitori artificali ai Coca-Cola, aceștia fiind folosiți în băuturile dietetice și fără-zahăr ale companiei. Dezvăluirea a fost făcută, luni, în raportul anual al companiei, potrivit Mediafax.
„Am demarat planurile pentru situații neprevăzute și nu anticipăm vreun impact de scurtă-durată asupra acestor întârzieri”, arată documentul emis de companie. „Totuși, ne-am putea confrunta pe termen lung cu rezerve ceva mai scăzute ale ingredientelor, în cazul în care operațiunile de producție și export din China se vor deteriora”, continuă raportul Coca-Cola.
Îndulcitorul artificial principal (KO) folosit de Coca-Cola în produsele sale conține aspartam, acesulfam de potasiu, sucraloză, zaharină, ciclamat de sodiu și glicozide derivate din steviol. În raportul anual, compania a mai indicat că sucraloza – înlocuitorul zahărului cunoscut drept „Splenda” și folosit în produse precum „Diet Coke with Splenda” – reprezintă o „materie primă crucială” obținută de la furnizorii din Statele Unite și China.
Compania nu a specificat însă exact care îndulcitori ar putea afectați de întârzierile de producție și export.