Doi liberali au dezvăluit miercuri, în emisiunea ”Culisele statului paralel”, că pe 1 octombrie ar putea fi sancționați sau excluși din PNL. Ce au în comun este faptul că l-au sprijinit pe Ludovic Orban la șefia partidului.

Emil Șuhani, fost secretar general adjunct PNL Satu Mare, a fost anunțat că, pe 1 octombrie, e convocat la o ședință. 

Imagine

”Nu mică mi-a fost stupoarea când mi-a fost trimis SMS-ul la nici 48 de ore după finalizarea Congresului. 
SMS-ul mă invită la o ședință, menționând că sunt subiecte pe ordinea de zi care mă implică direct și amintește de un articol din statut care face referire la sancționare sau excludere. 
Nu știu de ce aș putea fi exclus… Am postat pe rețelele de socializare mesaje de susținere pentru Ludovic Orban, dar nu am atacat pe nimeni. 
Acum se merge pe varianta ”Partidul sunt eu!”, toată lumea se supune dorințelor președintelui”, a declarat liberalul. 

Imagine

Un mesaj asemănător a primit și Grieb Csaba Francisc, fostul primar din Tâșnad. Acesta a anunțat că, dacă va fi exclus, va merge în instanță. 

Imagine

”Nu știu pe cine am supărat. Probabil sunt persoane supărate pentru că l-am susținut pe Orban, dar sper ca în ședință să aflu care este motivul. 
Nu i-am susținut pe cei din conducere pentru alegerile județene când au candidat în iunie, ceea ce poate supăra. 
Dacă doresc să mă dea afară, cu siguranță voi contesta decizia. Trebuie să urmăm procedurile legale, care sunt în trei nivele, ultimul este în instanță”, a declarat liberalul. 

CITEȘTE ȘI: Dorin Iacob, scenariu EXPLOZIV în PNL după moțiunea de cenzură, EXCLUSIV la Culisele statului paralel – Ce se alege de Superman Cîțu

Articolul precedentNoi îmbunătățiri la spital: rețea de oxigen funcțională
Articolul următor5 octombrie, ZIUA moțiunii. Elevul „Superman” Cîțu dă examenul guvernării în Parlament – Toate „probele”, la Realitatea PLUS