Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, intensifică activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 
În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19, la activităţile de verificare participând peste 100 de efective.
 
Astfel, au fost verificate peste 50 de societăți comerciale, precum şi 63 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 700 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.500 de lei.
 
Dintre acestea, 59 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar 5 aplicate transportatorilor de persoane pentru nerespectarea măsurilor impuse.
 
„Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în magazine și în celelalte spații unde este obligatoriu, precum şi în mijloacele de transport în comun, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să nu se expună la riscuri.
Scopul forţelor de ordine care desfăşoară activităţi de verificare nu este aplicarea de sancţiuni”,  transmit reprezentanții Prefecturii Caraș-Severin.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentPurtarea mastii de protectie devine obligatorie in toate spatiile publice deschise
Articolul următorBilanț coronavirus 14 octombrie: 4.016 cazuri noi și 66 de decese