În weekend, 333 de polițiști, jandarmerip, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, în restaurante, pe terase și în trafic.

 
Cu această ocazie, au fost verificate 138 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
 
Au fost legitimate peste 1.800 de persoane și au fost verificate 243 mijloace de transport.
 
Echipele mixte de control au depistat 114 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu sancțiuni în valoare totală de 3.500 de lei.
 
7 operatori economici și persoane fizice au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis și pentru participarea la astfel de activități, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și pentru participarea la astfel de activități.
De asemenea, au fost aplicate alte 28 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.
În total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 15.700 de lei.
Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentComitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat HOTĂRÂREA 45 pentru prelungirea stării de alertă
Articolul următorCovid-19. Comunicat Realitatea PLUS