????????????????????????????????????

Inspectorul general al Poliției Române a dispus un control intern la Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.

Se pare că a fost vizată toată activitatea poliției județene și că, deși dispus pentru o anumită perioadă de timp, controlul nu s-ar fi finalizat nici până astăzi.

”O comisie de control constituită din polițiști din cadrul Poliției Române a efectuat, în perioada 01.10.-12.10.2018, un control la Inspectoratul de Poliție al Județului Caraș-Severin, având ca obiect evaluarea managementului exercitat de șeful inspectoratului de poliție”.

Cu toate acestea IGPR nu a putut comunica concluziile controlului pentru că, spun ei, acest control nu s-a încheiat nici până astăzi.

Pe surse am aflat că acest control ar fi plecat de la anumiți primari din Caraș-Severin care s-ar fi plâns că inspectorul șef, comisarul Viorel Avram, ar fi încercat să-i preseze sau intimideze în anumite decizii politice, dar informația nu este confirmată oficial.

Viorel Avram a fost de mai multe ori împuternicit la conducerea IPJ Caraș-Severin după care a ocupat acest post prin concurs.

Mai mulți oameni de afaceri, însă, au ieșit în presă cu acuze la adresa acestuia, cel mai vocal fiind  Matei Cristescu. Acesta a dezvăluit pentru Express de Banat anumite relații pe care șeful Poliției din Caraș-Severin, Viorel Avram, le-ar avea cu Nicolae Miu Ciobanu, fostul prefect al județului, inculpat în dosarul întocmit de DIICOT în cazul firmei Mike Security. „Avram este pisicul domnului Ciobanu, prefectul. Avram a fost pus politic! El a uitat cum plângea pe la telefoane dacă mai vine vreodată PSD-ul la putere? Uite că a ajuns și Ciobanu l-a pus înapoi! Când alți proști mergeau și se plângeau la domnul Avram, unchiul lui era șef la firma… A fost administrator acolo! Ăsta e sluga lui Ciobanu! Nu au curajul să spună, o spun eu, deși știe tot județul: Avram este sluga lui Ciobanu! Nu el a condus inspectoratul. Ce s-a făcut cu mine s-a făcut fără știința lui Avram?! Asta e poliția! Păcat că polițiștii adevărați tac din gură!”, declara Matei Cristescu în 2016.

FOTO: Express de Banat

Articolul precedentPăpuși uriașe și personaje de poveste invadează Reșița
Articolul următorContrabanda cu țigări a scăzut simțitor, sârbii se implică în combaterea fenomenului