Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi puternice care vizează 21 județe, valabil până miercuri la ora 9.00 inclusiv pentru județul Caraș-Severin. Cantitatea de precipitaţii va depăşi 50 de litri pe metru pătrat.

Începând de luni seara până miercuri la ora 9.00, sunt așteptate ploi puternice și instabilitate atmosferică accentuată în 21 de județe.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zona Munților Banatului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Articolul precedentServiciile Profesioniste pentru Situații de Urgență s-au întrecut la Caransebeș
Articolul următorUn turist din Constanța căutat cu stăruință de autorități pe Muntele Mic VIDEO