Gara stațiunii Băile Herculane, alături alte câteva zeci de gări din România, intră în reabilitare după ce CFR a reușit să obțină finanțare pentru un proiect de o asemenea anvergură.

Din listă lipsește gara din Oravița, cea mai veche gară cu lift din România și totodată prima gară a primei linii ferate de pe teritoriul actual al României: Oravița-Iam-Baziaș. La vizita în Caraș-Severin ministrul Răzvan Cuc a ajuns și pe peronul gării Oravița, acolo unde a avut o discuție cu primarul Dumitru Ursu, căruia i-a promis că va discuta la CFR posibilitatea cedării pentru reabilitare către Primăria Oravița a acestei gări.

Șapte companii românești vor să restaureze

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a anunţat că şapte companii româneşti de specialitate au depus oferte în cadrul licitaţiilor publice, organizate de companie, pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru 44 de staţii de cale ferată, incluse în programul ”Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare, iar valoarea financiară estimativă pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este de 16,5 milioane lei, fără TVA.

Pentru staţiile Băile Herculane, Petroşani, Orşova, aflate pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, Sucursala Regională CF Timişoara a relansat, în data de 12 septembrie, procedura de licitaţie publică pentru elaborarea studiilor de fezabilitate, la prima procedură nefiind depusă nicio ofertă din patea agenţilor economici de specialitate.

”Studiile de fezabilitate pentru cele 47 de staţii, incluse de CFR SA în noul program de modernizare a staţiilor de cale ferată, au ca obiectiv prioritar asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe: modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă; înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare; asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante; modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător; înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj; asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc”, precizează CFR.

Proiectul privind modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, parte integrantă a Programului Operaţional Infrastructură Mare, este inclus în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile, şi a fost lansat începând cu luna Mai, de cele 8 sucursale regionale de cale ferată – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Constanţa.

Gara din Herculane, arc peste timp

Clădirea gării din Băile Herculane a fost astfel concepută încât să reproducă fidel castelul de vânătoare din apropierea Vienei al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei. Edificiul se află pe Lista Monumentelor Istorice întocmită de Ministerul Culturii. Corpul central al Gării Băile Herculane, acoperit de o cupolă cu ţigle multicolore dispuse în figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană vizând vânătoarea, care este laitmotivul arhitectonic al edificiului. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, şi de câteva corpuri de iluminat frumos lucrate.

Pe peron, alături de un interesant ceas de perete, tot marca Paul Garnier, atrag atenţia colonadele specifice barocului, acoperite de liane, dispuse paralel cu şinele, de care atârnă ghivece cu flori. De-a lungul vremii, pragul Gării din Herculane a fost trecut de personalităţi de marcă ale României ori Imperiului Austro-Ungar, precum Franz Josef, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României.

Înainte de a deveni gară, construcţia funcţiona ca şi casă de vânătoare a împăratului Franz Josef al Austro-Ungariei (1830-1916). Clădirea impresionează ca obiectiv turistic printr-o maiestuoasă cupolă, sprijinită de două coloane, ce se găseşte în corpul central al clădirii şi care dă definiţia caracteristică stilului arhitectural baroc. Cupola este decorata cu picturi ale unor personaje mitologice, dintre care iese în evidenţă legendarul erou Hercules, zeul Marte, Ares şi alte personaje mitice.

Banatul bogat în gări monument istoric

Tot monument istoric și restaurată tot pe bani europeni este și gara din reședința de județ, Reșița Sud, clădire monument istoric restaurată în anul 2015. Din păcate în municipiul Reșița activitatea feroviară a fost concentrată pe gara Reșița Nord, iar diminuarea activității combinatului siderurgic și a UCMR fac ca gara din Reșița Sud să fie foarte puțin folosită, doar câteva trenuri plecând și sosind din această gară.

Sursa foto: Foto Club Banatul Montan/Flavian Savescu și Cristian Franț

Articolul precedentNemulțumirile lui Nelu Popa reiterate și de către Asociația Orașelor din România
Articolul următorSatrapii pădurilor din Semenic, senatorul Mihai Goțiu arată cu degetul spre Mihai Bona și colegii lui, cu actele pe masă