Actual

Cine este Valeria Herdea, noul președinte al Casei Naționale de Asigurări...

Valeria Herdea, medic de familie și vicepreședintele Colegiului Medicilor, a fost numită oficial președinte al CNAS

Pericolul ascuns din cea mai populară pastilă pe care românii o...

Pericolul ascuns din cea mai populară pastilă pe care românii o consumă când sunt răciți

Cât de afectați vor fi turiștii români de taxa de climă...

Cât de afectați vor fi turiștii români de taxa de climă introdusă în Grecia de anul acesta

Cum se circulă în țară, în această dimineață?

Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile din mai multe județe

Un tren încărcat cu cereale a deraiat în apropiere de Craiova....

Nouă vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat și alte două au deraiat

Ministrul Educaţiei, despre numărul elevilor care nu susţin examenul de Evaluare...

Peste 8% dintre elevi nu au absolvit clasa a VIII-a şi nu au fost înregistraţi la evaluare, iar dintre cei înregistraţi, aproximativ 4% au absentat la evaluare

Protestul fermierilor și al transportatorilor continuă și astăzi: revolta a cuprins...

Proteste masive au avut loc în toată țara, iar oamenii spun că nu renunță până nu le sunt soluționate revendicările

Caravana România Suverană, solidară cu fermierii din stradă. Alexandra Păcuraru, alături...

Caravana România Suverană s-a alăturat fermierilor și transportatorilor care protestează

Vremea 16 ianuarie. În ce zone vom avea parte de ninsoare...

Astazi, vremea se va răci față de ziua precedentă, însă în regiunile sudice valorile termice diurne se vor menține peste mediile multianuale specifice acestei date

PASTILA PENTRU SUFLET

Pilda zilei - Ce alegem: soarta, destinul, predestinația sau pronia lui Dumnezeu?