O casă din satul Valeadeni, comuna Brebu, a fost distrusă vineri după-amiază de un incendiu puternic, trei persoane având nevoie de asistenţă medicală din partea echipelor de prim-ajutor după ce au făcut atacuri de panică, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.
La sosirea pompierilor militari din Reşiţa, focul ardea generalizat la toată casa, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp.
Două femei, care au suferit un atac de panică, au primit îngrijiri la faţa locului, iar pentru o a treia persoană, cunoscută cu probleme cardiace, a fost solicitat sprijin din partea Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru lichidarea acestuia.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin