Programul Naţional de Testare Standardizată este un proiect pilot desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, ce are ca scop testarea elevilor din clasele I-VII şi IX-XI, la principalele materii şcolare – limba română, matematică şi istorie.

Proiectul pilot care vizează testarea standardizată se va desfășura în timpul orelor de curs și se desfășoară în perioada 30 mai-8 iunie pentru elevii de clasele primare și gimnaziu și 30 mai-10 iunie pentru cei de liceu. Primii care vor da evaluarea în cadrul proiectului pilot sunt elevii claselor a III-a, a V-a și a VI-a, la matematică.

În Caraş Severin s-au înscris 7 unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional CD Loga Caransebeş, Şcoala Gimnazială nr.7 Reşiţa, Şcoala Gimnazială Nr.1 Bocşa, Şcoala Gimnazială ”Aurel Peia” Ezeris, Şcoala Gimnazială ”Gheorghe Fraţilă” Glimboca, liceul ”Mathias Hammer” Anina şi ”Eftimie Murgu” Bozovici.

Cum se desfăşoară examenul

Testarea standardizată se ţine în timpul orelor de curs pe dispozitive electronice ce trebuie conectate la internet pentru a accesa platforma Brio.

Elevii claselor primare vor avea la dispoziţie 30 de minute pentru a rezolva testul, iar cei de gimnaziu şi liceu, câte 60 de minute.

Accesarea sesiunii de testare se va face folosind pagina dedicată, accesibilă în orice browser web. Elevii vor fi îndrumaţi de un cadru didactic, care va acorda asistenţă tehnică.

Accesarea platformei de testare se realizează online, de pe orice dispozitiv electronic – calculator, laptop, tabletă, smartphone.

Dacă există elevi care nu pot susţine testarea în ziua programată, aceştia vor putea reprograma sesiunea de testare, în urma unei solicitări pe care o pot face către directorul unităţii şcolare.

Calendarul testării standardizate
Matematică/Istorie
30 Mai: Clasele a III-a, a V-a şi a VI-a
31 Mai: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a şi a IX-a
2 Iunie: Clasele I, a X-a şi a XI-a

Limba română
3 Iunie: Clasele a III-a, a V-a şi a VI-a
6 Iunie: Clasele a II-a, a IV-a, a VII-a şi a IX-a
7 Iunie: Clasele I, a X-a şi a XI-a
8 Iunie: Reprogramări pentru sesiunile de testare care nu s-au putut efectua.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentMorminte vandalizate într-un cimitir din Caransebeş
Articolul următorEuropa celebrează 1700 de ani de cultură evreiască – VIDEO