Un autoturism s-a răsturnat pe Calea Caransebeșului din Reșița după ce un șofer nu a acordat prioritate și a accidentat două autoturisme.
Evenimentul s-a petrecut la intersecția străzii Aleea Tușnad cu Calea Caransebeșului, șoferul ce venea de pe Aleea Tușnad, cred polițiștii după cercetările preliminare, nu a acordat prioritate la virarea spre Calea Caransebeșului și a lovit două autoturisme ce circulau regulamentar, unul dintre ele răsturnându-se în urma impactului.
Martorii au sunat speriați la 112 și au chemat descarcerare dar, ajunși la fața locului, pompierii au constatat că nu sunt persoane rănite și că nu este nevoie decât de degajarea carosabilului prin punerea pe roți a autoturismului răsturnat.
Circulația a fost perturbată în zonă preț de câteva zeci de minute.