Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în acest weekend, vremea se menține instabilă, în mare parte a țării, cu posibile ploi şi descărcări electrice, pe alocuri grindină, iar la munte posibile precipitaţii sub formă de ninsoare.

Pentru prima zi din weekend ploile vor continua. Se vor manifesta adverse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat cădere de grindină. În general vor exista cantităţi de apă de 25 de litri pe metri pătraţi şi izolat, 40-50 de litri pe metrul pătrat. Duminică, ploile vor scădea în intensitate și se vor semnala pe arii mai restrânse.

Manifestări ale ploilor vor avea loc şi în judeţele care nu se află sub cod galben sau portocaliu, însă se vor semnala pe arii mai restrânse şi intervale mai scurte de timp. Sâmbătă temperatura maximă va fi de 26-27 de grade. Duminică vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Ploile vor scădea în intensitate și se vor semnala pe arii mai restrânse.

Pentru zona de munte vremea va fi destul de instabilă, vor fi adverse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi vijelie, cantităţi de apă însemnate şi chiar grindină. Nu este exclus ca la peste 1800-2000 de metri în Carpaţii Meridionali să avem precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Articolul precedentAutoturism răsturnat la Reșița după un carambol cu trei autoturisme FOTO VIDEO
Articolul următorCirculație îngreuiată pe Clisura Dunării din cauza aluviunilor UPDATE