În urma activităților desfășurate, în cursul zilei de ieri, față de cele 3 dintre cele 4 persoane a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de cel de-al patrulea bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. 

Cei 3 bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 39 de ani, față de care s-a dispus arestarea preventivă, au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Vă reamintim că  polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județele Caraș-Severin, Constanța, Tulcea și Galați, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

De asemenea, au fost efectuate alte 7 percheziții la autoturisme folosite de persoanele bănuite în cauză.

Cele 4 persoane sunt bănuite că în noaptea de 1 spre 2 martie 2023, în jurul 03.40, ar fi pătruns fără drept, într-o locuință din orașul Oravița, i-ar fi agresat fizic pe proprietari, iar din interiorul locuinței ar fi sustras o sumă de bani.

Sursa: Realitatea de Caras-Severin

Articolul precedentSfaturile specialiștilor pentru orientarea în carieră. Cum pot afla elevii ce meserie li se potrivește
Articolul următorAutoritatea de Supraveghere Financiară poate să dispară în câțiva ani, din cauza politicilor financiare păguboase