Piața închirierilor de locuințe se menține puternică la nivel național. Activitatea este efervescentă pe acest segment imobiliar, cu cerere la valori ridicate și prețuri ce urmează traiectoria ascendentă cu care ne-am obișnuit pe parcursul anului 2023.

Majorări ale prețurilor au fost vizibile luna trecută, în principal, în cazul apartamentelor cu 2 și 3 camere din marile orașe, potrivit datelor analizate de Imobiliare.ro, primul și cel mai accesat portal imobiliar din România.

Bucureștiul a început, încă din luna septembrie, să rivalizeze la capitolul prețuri cu orașul Cluj-Napoca, cunoscut până nu de mult ca fiind cel mai costisitor pentru chiriași. În octombrie, Capitala și-a asumat poziția de lider pe segmentul apartamentelor cu 3 camere. Cluj-Napoca conduce în topul chiriilor pentru garsoniere, iar în cazul apartamentelor cu 2 camere cele două mari orașe se mențin la egalitate.

Prețurile au stagnat la nivelul pieței din Brașov în luna octombrie, iar Constanța conduce în clasamentul celor mai semnificative majorări ale chiriilor într-un an. Iași și Timișoara se mențin orașe mai accesibile pentru cei care vor să se închirieze un apartament.

“Segmentul chiriilor a continuat să fie vedeta pieței rezidențiale si în luna octombrie, după începerea anului universitar, iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care cererea a crescut și pentru apartamentele scoase la vânzare. Bucureștiul rivalizează cu Clujul în ceea ce privește prețurile practicate și își consolidează poziția de cel mai scump oraș pe segmentul apartamentelor mari unde chiria medie a ajuns la 675 euro”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Analiza completă, AICI

Articolul precedentMinistrul sănătății anunță când vor fi gata centrele pentru mari arși: „Lucrurile s-au schimbat faţă de acum opt ani”
Articolul următorSimona Halep își vinde vila de pe malul lacului Snagov. Ce preț are casa cu 9 camere