De multe ori, viața la bloc nu este deloc atât de ușoară pe cât ai crede. Și, cum traiul în comun atrage, în multe cazuri, și sancțiuni, trebuie să ai în vedere respectarea unor reguli stricte.

Românii care locuiesc la bloc riscă amenzi usturătoare în condiţiile în care fac anumite zgomote care îi deranjează pe vecini, într-un anumit interval orar. 

Mai mult, se poate ajunge chiar într-acolo încât o persoană să execute ore de muncă în folosul comunităţii, în cazul în care nu respectă orele de linişte la bloc.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:

„- tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”.

Articolul precedentDiscuție la Bruxelles între miniștrii de Externe ucrainean și ungar
Articolul următorIdei de cadouri pentru Crăciun, în funcție de zodie. Ce gen de surprize urăsc cel mai mult nativii din zodiac