Dragii mei, trăim zile cruciale, mai ales în ceea ce privește banii noștri. Planul austerității s-a tranșat, dar măsurile sunt doar pentru fraieri. Parlamentarii nu renunță la lux, decontat evident din buzunarele noastre, în timp ce pentru ai lor majorează lefurile. E normal, doar se pregătește terenul pentru campania electorală care va decide destinul poporului. Unii negustori de iluzii au furat startul și pornit campania.

Mulți se vă deja în posturi cheie, stăpâni peste bucăți tot mai mari de țară. În culise, în spatele ușilor închise se negociază posturile de comandă și cum se va împărți cașcavalul. Între ei, că doar nu pentru noi, cei mulți și înfometați. Ba chiar au promis și pielea ursului din pădure. Mint poporul cu televizorul și anunță spitale noi, autostrăzi construite peste noapte, bani pentru toți sărmani. Ce mai, lapte și miere va curge pentru toate familiile din România! Cât tupeu aveți, stimați pretendenți la șefia țării să vorbiți despre mari proiecte de infrastructură, în patria în care totul se dărâmă peste noi? Rupți de realitate, privind superior din birourile lor confortabile, aleșii patriei au uitat să mai coboare printre cei de rând. Iar când o fac, doar agită și nu vin cu măsuri clare. Iar milioane de oameni se zbat să economisească fiecare bănuț, doar ca să mai păcălească foamea încă o zi. Maratonul pentru supraviețuire este unul pe viață și pe moarte, iar cei de la putere și din opoziție se luptă ca hienele pe cadavrul unei patrii ucisă economic, spiritual, identitar. Nu e de mirare că sindicatele trag cel mai clar semnal de alarmă de până acum, care poate părea un șantaj pentru politicienii de la guvernare. Dacă se aplică măsurile de austeritate, AUR va fi singurul care va câștiga. Să nu uităm, dragii mei, că pe naziști și pe Hitler, foamea i-a adus la putere. Și nu doar atât, ci și sentimentul de umilință îndurat de popor. Iar astăzi, în întreaga lume, dar și în România vedem cum extremismul găsește un teren fertil, peste care sunt aruncate semințele urii, ale dezbinării, ale violenței. Însă aleșii patriei fac ce știu ei mai bine, circ, dar uită să ne arunce și câteva firimituri de pâine. Sunt zile de foc pentru coaliția de guvernare! Până la jumătatea lunii trebuie să se decidă rocada ministerelor între PSD și PNL. În timp ce social-democrații nu vor să renunțe la ministerul Transporturilor, liberalii râvnesc și la alte ministere deținute de PSD, care nu fac parte din rocadă. Mai mult, în plină criză, viitorul premier ar vrea și înființarea unui minister nou pentru Afaceri Europene, care să gestioneze aderarea la Schengen și PNRR, diferit de ministerul Fondurilor Europene. Mii de români sunt puși pe lista neagră a concedierilor și se pregătesc să rămână pe drumuri, iar ei mai dau un ciolan de ros la locotenenții care fac lucrurile să se miște în campania electorală. Și dacă șmecherii găsesc resurse ca să își continue traiul în lux, cei mulți se pregătesc de cruciada măsurilor de austeritate care vor lovi crunt. Dacă pe vremea lui Boc și a lui Băsescu am traversat o criză mondială, astăzi lucrurile nu stau chiar atât de grav, în ciuda pandemiei și a războiului. Atunci, fostul președinte și guvernul său și-au asumat sinuciderea politică prin măsuri drastice, care au scos țara la liman. Și pentru asta democrat-liberalii au rămas ca o pată neagră în istoria politicii românești. A fost nevoie de acele măsuri, pentru ca economia să se restabilizeze. Iar România și-a revenit, doar pentru a fi tâlhărită fără milă prin legi strâmbe, date cu dedicație pentru șmecherii care au făcut averi uriașe în timp ce noi sărăcim văzând cu ochii. Nu doar lăcomia, ci și incompetența decidenților condamnă România. Bugetul pe acest an a fost croit prost, de acolo vine și gaura de peste 20 de miliarde de lei, care se adaugă la deficitul uriaș. Guvernul a anunțat încă de anul trecut că țara are nevoie de împrumuturi de cel puțin 160 de miliarde pentru a supraviețui. Dar, în înalta lor înțelepciune, politicienii aleg să acceseze împrumuturi masive de pe piețe externe, pe dobânzi uriașe, decât să atragă fondurile europene. Măcar dacă ar fi direcționați în investiții acei bani pe care nici nepoții nepoților noștri nu vor fi capabili să îi returneze. Stimați telespectatori, documentul marii trădări naționale a ajuns la Realitatea Plus! Astăzi vă vom prezenta dovada clară a jafului din energie și vă arătăm în premieră cum s-a negociat în culise tunul de miliarde din facturi. Avem numele capilor camorrei și vă dezvăluim cine a profitat pe suferința și lacrimile a milioane de oameni. Vă arătăm de ce am ajuns să plătim cele mai mari preturi din Europa, în timp ce exportam energie pe nimic. Procurorii să ia notițe, căci vom face, lumina peste întunericul din Energie și vi-i arătăm pe șmecherii care îi tâlhăresc cu legea în mână pe români, în timp săracii decontează sume uriașe pentru bezna și frigul din case. Asistăm în aceste zile un asalt al informațiilor care se rostogolesc în cascadă. În spațiul public sunt aruncate fel și fel de informații și este foarte greu să distingem minciuna de adevăr. Politicienii ridică perdele de fum ca sa acopere faptul nu au fost capabili în acest mariaj în trei sa rezolve nici măcar o problema! Dar niciuna! Și au considerat ca este momentul sa mai adauge niște griji, sa mai creeze tensiuni sa nu ne mai vedem capul de atâtea probleme generate de răutate prostie și impostura! Răutatea, dragi lideri politici care semănati raul, acesta este toxic și pentru voi, e o boala al naibii de grea și chinuitoare! De ce ați vrea sa muriți de ea? Da, poți muri de răutate, dar de prea multă iubire nu poți muri. Mințile mici când fac rău uita ca in acest univers ceea ce arunci asupra altuia se întoarce mai devreme sau mai târziu! De ce ai vrea suferința? Durere? Blestem pe neamul tău? Nu pot înțelege, e prea mult pentru mine. Răutatea e cancerul societății care mănâncă bucăți tot mai mari din sufletele noastre. Mulțumesc lui Dumnezeu ca m-a ținut departe de sentimente de răutate, de oameni rai m-a învățat viața sa ma apar. Eu inteleg ca fiecare vârsta are înțelepciunea ei. Cu cât trece timpul și înaintezi in vârsta, cu atât gândurile ar trebui sa fie mai bune, faptele mai bune, iubirea mai cuprinzătoare mintea înțeleapta! Ce contează de fapt? Averea acumulata sau fericirea sufleteasca? Avem doar o viața și in loc sa ne bucurăm din plin de ea ne lovim de piedici dureroase, aruncate insistent de alții care au alta viziune, trăiesc in alta lume de parca avioanele private nu se prăbușesc, iahturile scumpe nu se scufunda, viața lor nu se sfârșește deși, in final, vor pleca din aceasta lume goi, cum au și venit cu mâinile goale! Amintirile, sentimentele iubirea fericirea, acestea sunt averile veșnice. Moartea nu trimite ca bancile notificare înainte sa vina sa te ia. Ai grija de ce dai societății, ca sa te asiguri de liniștea ta. Nu este suficient ca traversam atâtea crize? Ca avem război la granița, ca rușii vor sa ne întoarcă in comunism mai rău dictatura?! Nu putem accepta crima, războiul aduce moarte, când noi ne chinuim sa aducem pe lume viața voi va chinuiți sa luați viețile celor mici, celor mai slabi și lipsiți de apărare! Sa câștige cel mai mare? Nu se poate! PSD sa oprească războiul acesta politic, nu de asta au romanii nevoie de la un partid abia albit! Le amintesc ca erau ciumații țării. Din „ciuma roșie” Iohannis și PNL le-a albit social-democraților pașaportul intern și internațional, ca sa câștige credibilitate din nou! Și ei vorbesc de penali? Cu toți corupții lor în libertate? Ei vorbesc de relațiile cu SUA, când PSD-ul lui Iliescu pupa Rusia peste tot. PSD-ul lui Năstase la fel- îndrăgostit și protejat de ruși, a dat totul pe nimic, ne-a amanetat viitorul și e liber nu-l deranjează procurorii, își înroșește ouăle, ca le-a terminat de numărat chiar dacă a trecut Paștele! PSD-ul lui Ponta la fel slăvea Rusia și China, Dragnea la fel a continuat doctrina! Și acum ia să ne spună dl Ciolacu, ce s-a schimbat de când a preluat volanul? Vedem ca sunt aceeași oameni in spatele lui, putini oameni noi și aceia împinși pe rândurile din spate! Susțineți ca sunteți pro-american? Sau sărutul rusesc creează dependentă și PSD Rusia =dragoste pe viața?? Vreți transparentă? Vreți democrație? M-am saturat de demagogie! Va lăudați cu de toate, păcat ca nu sunteți urmați și de fapte! Faceți gargara pe timpul și pe banii romanilor. Fraierii suntem noi ca suportam. În instigatoare nu ma voi transforma niciodata, dar un semnal de alarma pot trage când văd ca țara se clatină și știu cu siguranța ca voi, cei ce azi creați dezechilibru, veți fi primii ce veți fugi cu neamurile voastre. Și restul fiecare cu norocul sau, care va muri, care va trai! Nu e gluma! E o realitate dura. Ne așteaptă timpuri grele și liderii incompetenți ne trag ca in plumb in jos, in infernul ce încă poate fi evitat! Deșteaptă-te romane! Fii demn de moștenirea ta, căci ,,biruintei” ii trebuie reguli si „unire”,”unitate” altfel, haosul devine „performant”. Analfbetismul funcțional este fata nevazuta a regresului educational, social și implicit economic apoi, inevitabil apare „frâna dezvoltarii” unui popor. Romania este una dintre cele mai bogate națiuni de pe pamant. Priviti harta tarii si veti vedea ca nu ne lipseste nimic. Romane trezește-te! Sa ne dam mâna ca să facem România suverana! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAvertisment sumbu: sistemul de pensii intră în colaps – Cum răspunde Marius Budăi, ministrul Muncii