Meteorologii au emis, miercuri, o informare de ninsori în vestul, nordul și centrul țării, până vineri. La munte se anunță viscol cu rafale de până la 80 de kilometri pe oră. La sfârșitul săptămânii, vremea va deveni geroasă şi temperaturile vor scădea pâna la -10 grade Celsius la Timişoara, în dimineaţa zilei de duminică.
Vremea se va răci accentuat chiar din această noapte, când, potrivit prognozei meteo, în zona Timişoarei vom avea -5 grade, vineri şi sâmbătă vor fi -8, iar duminică să ne aşteptăm la -10.
Va fi extrem de frig şi pe timpul zilei: -4 grade sâmbătă şi -3 grade duminică.În zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. La sfârșitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața