Turiştii sunt rugaţi să nu hrănească sau să deranjeze habitatul animalelor sălbatice care trăiesc în Parcul Naţional Retezat.

Recomandarea survine după ce pe reţelele de socializare a fost distribuită o fotografie cu o vulpe surprinsă pe timp de iarnă, animalul fiind cunoscut pentru faptul că este obişnuit cu oamenii care urcă în Retezat, scrie radiotimisoara.ro

“Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) şi râsul (Lynx lynx). De asemenea, în parc se întâlnesc ierbivore mari, cum sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul (Capreolus capreolus)”, se arată într-o postare a administraţiei Parcului Naţional Retezat (PNR).

Potrivit specialiştilor, pe teritoriul PNR au fost identificate până în prezent 55 de specii de mamifere, ce reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei, demonstrând diversitatea habitatelor naturale prezente aici.

Articolul precedentStatul român, la mâna infractorilor pentru recuperarea falezei de la 2 Mai și Vama Veche – Rolul DNA
Articolul următorBani pentru afacerile din turism, din Caraș-Severin. Cât a câștigat o școală de de schi și snowboard