Polițiștii cărășeni au acționat, în luna septembrie, în localitățile rurale din județ pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale.
În acțiuni independente sau împreună cu jandarmi și alte forțe, polițiștii cărășeni au desfășurat activități pentru creșterea gradului de siguranță publică, atât în localitățile rurale, în incinta localurilor publice de pe raza acestora, cât și pe drumurile publice.
Astfel, în luna septembrie au fost efectuate 50 de acțiuni și controale, în cadrul cărora au fost legitimate peste 1.000 de persoane și au fost verificate aproape 900 de autovehicule.
„În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat peste 600 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru încălcarea normelor rutiere, 20 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială și 5 pentru sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, au fost reținute 41 de permise de conducere, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare și au fost constatate 5 infracțiuni”, transmit oficialii IPJ CS.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin