Rangerii Parcului Natural Porțile de Fier monitorizează permanent în această perioadă carnivorele mari din parc prin acțiuni în teren, între Baia Nouă și Eibenthal.
În cursul acestei monitorizări au putut fi observate aglomerări de urme ale mistreților, căpriorilor, cerbilor și ciutelor, semn că parcul asigură habitatul sănătos pentru fauna bogată, anunță reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier.
Parcul Natural Portile de Fier, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a #Pădurilor – #Romsilva, este situat în sud-vestul României, în județele Caraș Severin și Mehedinți, și este unul dintre cele mai spectaculoase parcuri din punct devedere al biodiversității, al diversității geologice, dar și al vestigiilor istorice.
Parcul are o suprafață totală de 115.656 de hectare, din care peste 75 de mii de hectare sunt păduri.
Pe raza Parcului Natural Porțile de Fier sunt amenajate 15 trasee turistice cu marcaje și panouri informative.
Articol preluat de pe Realitatea de Mehedinți.