Peste 70 de polițiști și jandarmi vor acționa, zilnic, în perioada 17-19 iunie, împreună cu ceilalți parteneri instituționali, pentru prevenirea incidentelor negative, menținerea climatului de siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și pentru a asigura un răspuns ferm la orice faptă de natură penală sau contravențională, cu ocazia Festivalului TAKE OFF, organizat în acest sfârșit de săptămână, pe Aeroportul Caransebeș.
Pentru ca toți participanții să se bucure de spectacolele organizate cu ocazia Festivalului, peste 30 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu câini de serviciu și câini specializați în detectarea substanțelor psihoactive, precum și peste 30 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara vor fi prezenți în zona de desfășurare a manifestărilor prilejuite de Festival.
Pe toată durata TAKE OFF, echipele de intervenție vor fi pregătite și vor acționa pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, fluidizarea traficului rutier și prevenirea evenimentelor în trafic, precum pentru a interveni prompt în cazul producerii oricăror fapte de natură penală sau contravențională.
În aceeași măsură, vor fi efectuate acțiuni informativ – preventive, la care vor lua parte polițiștii, alături de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin.
Recomandăm cetățenilor să țină seama de câteva sfaturi pentru ca Festivalul organizat pe Aeroportul Caransebeș să rămână în amintirea tuturor ca un eveniment reușit, lipsit de incidente:
Nu vă lăsați copiii nesupravegheați! Învățați-i că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră și că trebuie să spună întotdeauna unde și cu cine pleacă; De asemenea, învățați-i cum să reacționeze în situația în care se rătăcesc, asigurați-vă că aceștia cunosc numele complet al părinților, numărul de telefon, precum și adresa de domiciliu;
Nu lăsați în vehicul, la vedere, bunuri de valoare (telefoane mobile, tablete, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete) și/sau documente personale, chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;
Protejați-vă bunurile personale;
În cazul în care găsiți bunuri pierdute (telefoane, carduri, poșete, documente, etc), predați-le la poliție;
Nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu vă lăsați antrenați în conflicte;
Nu conduceți autovehicule, dacă ați consumat alcool;
Nu consumați droguri! Nu vă puneți în pericol sănătatea sau viața! Consumul de droguri poate avea un impact negativ asupra vieţii în nenumărate feluri, în ceea ce privește:
Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora.
Siguranţa – în momentul în care sunteți sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei, sunteți puși în situaţii în care siguranţa vă este ameninţată şi sunteți predispuși să vi se întâmple lucruri foarte rele.
Presiunea financiară – veți cheltui din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu veți mai face faţă cheltuielilor zilnice.
Dependenţa – veți simţi că nu puteți funcţiona fără droguri şi veți folosi timp şi energie să faceți rost de ele.
Violenţa – veți face lucruri pe care în mod normal nu le-ați fi făcut altfel. Pueți deveni violenți sau puteți deveni o victimă a violenţei.
Depresia – riscați să intrați într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ailți experimentat în timpul consumului.
Accidente – când vă aflați sub influenţa drogurilor puteți face lucruri care vă pot răni sau vă pot provoca accidente.
Sursa: Realitatea de Caras-Severin